Recviem pentru Transnistria (1)

Săptămâna aceasta, iarăşi am fost martorii unui fenomen destul de curios, care la noi a căpătat o rezonanţă de normalitate. Mă refer la interviul pe care şeful statului l-a acordat unei publicaţii de limbă rusă, creând impresia unui Moise, care tocmai a coborât de pe Muntele Sinai şi a venit să ne lumineze şi pe noi, muritorii de rând, cum stau lucrurile cu reglementarea transnistreană. În plus
, de ce să ne informeze Serviciul de presă prezidenţial, care este plătit din banii noştri, dacă putem să sporim vânzările unei publicaţii de la Moscova?

Am impresia că, în cazul reglementării transnistrene, la fel ca şi în cazurile „integrării europene”, „creşterii economice”, „boomului investiţional”, se observă o inflaţie de idei. În cazul reglementării transnistrene, această inflaţie de idei se manifestă atât pe plan cantitativ cât şi calitativ. Dacă ştie cineva câte planuri sunt, au fost şi vor fi abordate - să mă informeze şi pe mine. Cert este că, în urma acestei redundanţe verbale, populaţia este tot mai puţin interesată de problemele politice şi tot mai mult de cele social-economice.

Atât timp cât Transnistria nu este o destinaţie atractivă pentru muncitorii din partea dreaptă a Nistrului, nu putem vorbi de o preocupare majoră a opiniei publice de la Chişinău în privinţa destinului de mai departe a entităţii separatiste. Acelaşi lucru este valabil şi pentru şarmul inexistent pe care îl exercită „Las Vegas-ul” de pe Bâc asupra fratelui său geamăn de pe malul Nistrului.

Întrebaţi-l pe cetăţeanul de rând care este deosebirea dintre „planul Kozak” şi „pachetul de propuneri” şi el o să vă puncteze sărăcia care este prezentă din abundenţă atât pe malul stâng, cât şi pe cel drept al Nistrului. Fără îndoială, când vine vorba de nivelul de trai şi de cantitatea de mizerie pe cap de locuitor, între Transnistria şi Republica Moldova nu există nicio deosebire. În continuare, îmi asum responsabilitatea pentru utilizarea noţiunilor de „Transnistria” şi „Republica Moldova”, fără a mă referi la componenta
politico-juridică a acestor entităţi, dar mai mult la cea geografică şi cea stilistică.

Pe parcursul celor 16 ani, ce s-au scurs de la declanşarea conflictului de pe Nistru, au fost semnate destule documente
, s-au consumat tot atâtea întruniri, s-a ajuns la unele înţelegeri atât de rang internaţional, cât şi naţional, dar întotdeauna au fost evitate componentele
lingvistice, culturale şi civilizaţionale, care sunt diferite în partea stângă şi în partea dreaptă a râului Nistru.

Deja sunt în aşteptarea unor comentarii şi întrebări de genul: Cum putem vorbi de o falie civilizaţională între cele două entităţi, atunci când majoritatea mijloacelor de informare în masă sunt de limbă rusă? Limba rusă are un statut privilegiat atât la Tiraspol, cât şi la Chişinău? Politica naţională sovietică este prezentă în ambele cazuri, prin sintagme de genul: „popor moldovenesc”, „limbă moldovenească”, „prietenia popoarelor”, „ajutorul secular pe care îl acordă fratele mai mare
de la Răsărit”?

Dacă se va găsi cineva să-mi adreseze aceste întrebări - şi sunt absolut sigur că intuiţia mea nu va da greş nici în acest caz -, ţin să-i dau dreptate nu înainte de a-i aminti că, în pofida caracterului destul de maleabil al identităţilor şi a rapidităţii cu care se întâmplă diverse metamorfoze, încât ajungem să comparăm discursul istoric cu o piesă în Legoland-ul naţiunii, totuşi, între populaţia din Transnistria şi cea din Moldova există divergenţe semnificative, la nivel de memorie colectivă.