ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a anunţat sindicatele că ar putea concedia 16% din angajaţii din SUA, începând din luna ianuarie, ca urmare a problemelor de pe pieţele auto, a bunurilor de consum şi a utilajelor industriale, potrivit Wall Street Journal, citat de MEDIAFAX.
Măsura ArcelorMittal ar reprezenta cea mai mare concediere colectivă din industria oţelului din SUA, de la declanşarea crizei financiare
, consideră cotidianul american.
Disponibilizările nu sunt iminente, însă grupul a avertizat liderii sindicali că vizează renunţarea la 2.444 de angajaţi la oţelăria Burns Harbor din statul american Indiana.
"Posibilele reduceri ale forţei de muncă sunt rezultatul direct
al climatului economic dificil cu care ne confruntăm", a precizat purtătorul de cuvânt al ArcelorMital SUA, William Steers.
Producătorul de oţel a anunţat, recent, diminuări temporare ale producţiei cu până la 35%, amânarea planurilor de dezvoltare, reduceri mai drastice ale costurilor şi a datoriilor, ca răspuns la încetinirea creşterii economiei
mondiale.
În România, ArcelorMittal deţine patru combinate siderurgice, la Galaţi, Iaşi, Hunedoara şi Roman, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei
de construcţii ArcelorMittal Construction.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu