Nici sinceritatea nu mai e ce-a fost. Ascensiunea lui Traian Băsescu până în vârful piramidei puterii a fost posibilă pentru că politicianul din el a reuşit cel mai bine să pară una cu omul.
Autenticitatea e greu de mimat, dar Băsescu s-a dovedit un talent înnăscut. Regimul Năstase, care tindea spre încremenirea celui de dinainte de ’89, i-a asigurat
contrastul maxim. La finalul acestuia, românii au votat cu sentimentul că în locul unui aparat cinic, a unei maşinării arogante, pun în sfârşit un om în carne şi oase.
Ştiu destui care, ca şi mine, nu-şi fac iluzii în legătură cu onestitatea vreunui politician, dar care au văzut în Băsescu măcar slăbiciunea, astfel considerată de mulţi, de-a nu te lua tot timpul în serios. Când şi-a exprimat, la prezidenţialele din 2004, regretul că românii au de ales între doi foşti comunişti, el şi Adrian Năstase, Băsescu nu câştigase încă partida.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu